kumm si mai cum


iata oraselul in care teatrul a fost omorat, ca sa renasca (sper) din cenusa ca pasarea phoenix sub o noua denumire. si unde pe ultimul si singurul cinematograf il pandeste inchiderea.
cultura urbana isi face paritia timid. prea timid
climatul sau poate pamantul (sau oamenii) nu sunt prielnice dezvoltarii si evolutiei culturii.
in aceasta situatie, aflu de un concert. kumm in taclale. cum?
pasare rara un concert. un concert mai acatari. nu conteaza cum a ajuns formatia pe meleaguri, de ce acolo, biletu', sonorizare.
adevarul e ca nu prea sunt locuri de desfasurare a concertelor. sunt totusi niste conditii necesare pentru desfasurarea unor evenimente.
nici nu-mi vine sa-mi cred ochilor.
circumstantele ma indemnau sa lipsesc de la concert. au mai fost situatii cand m-au prezentat, doar eu cu mine. am intalnit fete care nasteau mirare si scancete de compasiune. probabil prejudecati. si pentru mine e ciudat. evident ca "the music sounds better with you". dar daca suna bine. suna bine oriunde, oricum. poate e o nota lipsa..
si cum necum am ajuns la concert. asa ca iata-ma in taclale. am prins o masa langa scena. masa ce o impart cu niste oamenii necunoscuti. sau mai bine zis cunoscuti din privire.
bere, fum. culoare.
concertul nu se lasa asteptat. in fata scenei se posteaza voluntari imbracati in tricouri verzi, tinand in mana pancarte. oamenii de ridica de la locurile lor si avanseaza insepre scena. cu toate acestea, vederea nu mi-a fost blocata.
muzica vibreaza. acele corpuri inchise in suflet. sau acele suflete inchise in corpuri. trupuri inchise in haine. cu toti vibreaza. sau asta ar trebui sa se intample. si eu vibrez. as vrea sa ma ridic de la masa, dar confortul ma tintuieste.
darele de fum strabat lumina palida a camerei.
ascult muzica, as vrea sa-i fac mai mult loc sa intre in mine. sa vibrez la unison cu sax'ul.
imi arunc ochii prin jur. mi se opresc pe o tipa pe care mi-as dori sa o cunosc. singura pe care ochii imi raman lipiti. stiu ca suna ciudat (poate ca ar trebui sa-mi cer scuze sau sa zic ca-mi pare rau.dar nu-mi pare). avea acel mister care te face ramai cu ochii atintiti asupra persoanei.
am privit-o pana ochii nostri ni s-a intalnit. mi-a lipist privirea de stilcla de bere , pe care tot o lungeam. era blonda, par undulat, purta o ie. ochelari, cu rame fine. cu de plastic. am observat ca mai era cu cineva. dar totusi as fi vrut sa o cunosc, sa vorbesc cu ea.

kumm s-au intors de 3 ori pe scena. as mai vrea sa spun ceva despre iordache (dar parca nu gasesc cuvintele potrivite). asa uscativ si cum totusi a subjugat saxofonul. dar suna mai degraba a comuniune. m-am mirat atunci cand a terminat si a plecat de pe scena, s-a agatat de un pachet de tigari.
dupa mai multe incercari nereusite, ma ridic si eu de pe banca. mainile imi atarna pe langa corp. incerc sa le gasesc un loc, sa le proptesc, sa le atarn.
trebuie sa ne gasim cu totii un loc
si , da muzica te face sa vibrezi.
era cea mai buna decizie din ultima vreme


*citeam si parca nu puteam crede.